1 Septembrie — pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Simeon Stâlpnicul (†459)
Luna lui septembrie in ziua dintai: Începutul Indictionului, adica al noului an bisericesc.
Întru această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Simeon Stâlpnicul (†459).
Slăvitul Simeon a fost din părțile Ciliciei, dintr-un sat ce se numea Sisan, fiu al unor părinți creștini, Susotion și Marta, și de copil era cioban la oile tatălui sau. Pe când avea treisprezece ani, într-o vreme de iarnă, când oile, din pricina zăpezilor mari, n-au fost scoase la pășune, fericitul copil a intrat în Biserica, Duminică fiind, cu părințîi săi și a auzit pe Domnul din Sfânta Evanghelie, fericind pe cei săraci, pe cei blânzi, pe cei curați cu inima și a întrebat pe un cinstit bătrân: "Ce sunt cuvintele acestea?" Iar bătrânul, fiind călăuzit de Duhul Sfânt, i-a descoperit lui calea cea duhovnicească a viețîi, adică urmarea lui Hristos în curăție și înfrânare, în desprinderea de lume și în slujba rugăciunii și a dragostei de Dumnezeu și de semeni, calea cea strâmtă a împăcării, care duce la fericită împlinire a viețîi de aici și de dincolo de moarte.
Deci, sămânța căzând în pământ bun, a înflorit îndată în el dorința de a trăi după cuvântul Evangheliei și, fără să se mai întoarcă acasă, a intrat într-o mănăstire, la loc singuratic, numită Ograda, primit de starețul Timotei, după șapte zile de așteptare la porțile mănăstirii. În scurtă vreme a învățat pe de rost toată Psaltirea, cum se cerea pe atunci celor ce voiau să fie călugări, și a deprins ușor toată pravilă mănăstirii, încât, după doi ani Cuviosul Simeon, simțind nevoia unor osteneli călugăreșți mai grele, a primit sfatul starețului sau să meargă într-o mănăstire cu pravilă mai aspră, că să nu descurajeze pe frațîi cei neputincioși. Și așa a intrat fericitul în mănăstirea cu viață mai aspră, a marelui ava Eliodor, dar și aici fericitul întrecea nevointele tuturor, încât a fost sfătuit să ducă o viață de pustnic. Drept aceea, slujitorul lui Dumnezeu s-a liniștit într-o pustie, la poalele muntelui Telanis, unde a aflat o chilie mică, și a petrecut acolo timp de trei ani.
Aici s-a suspus pe sine la încercare cu post de patruzeci de zile, că Moise, și că Ilie și că Însuși Domnul nostru. Și-l ruga Cuviosul pe bătrânul Vassus, îndrumătorul duhovnicesc al locului aceluia, să-i astupe ușa chiliei, că să stea fără mâncare, în vremea celor patruzeci de zile. Dar acesta nu s-a învoit cu o măsură de ucidere de sine că această, decât punându-i în chilie zece pâini și un urcior cu apă, că, de va avea nevoie, să guste și să se întărească; și așa i-a astupat ușa. Și, trecând patruzeci de zile, s-a întors Cuviosul și deschizând ușa, l-a aflat pe acesta la pământ, zăcând că un mort, iar pâinea și apă neatinse. Și, luând un burete, i-a spălat și i-a răcorit gură lui, rasufland puțîn Cuviosul, l-a împărtășit pe el cu Sfintele Taine, după care, primind puțînă hrană ușoară, s-a întărit. Și acest dar de înfrânare îl spunea Vassus multor frați, că un lucru de folos, iar Cuvisoul, de atunci, în toți anii, în Postul cel mare, așa poștea, douăzeci de zile rugându-se neîncetat în picioare, iar douăzeci de zile șezând, de osteneală.
Și, ducându-se vestea despre el, că primise darul tămăduirii bolilor, mulțime de oameni alerga spre dansul, unii cu bolnavii lor, alțîi de necazuri și de ispite fiind cuprinși, și fiecare nu se întorcea deșert, ci primea, unul tămăduire, altul mângâiere, altul un ajutor de folos, și cu bucurie se duceau la casele lor. Și puteai să vezi la dansul, că râurile de pretutindeni, adunându-se felurimi de popoare, de semințîi și de limbi: ismailiteni și perși, armeni și iberici, britani și italieni, creștini și păgâni, luând binecuvântare de la dansul. Și, tulburat fiind fericitul de o cinstire că această și de neodihna, a aflat un chip străîn de a scapă de impresurarile omeneșți: s-a gândit să-și zidească un stâlp. Deci, a zidit stâlpul și pe el o chilioara strâmtă și, acolo sudindu-se, petrecea în post și rugăciune; și a fost întâiul stalpnic. Și era acel stâlp înalt că de șase coti, iar mai pe urmă și-a zidit Sfântul alți stâlpi și mai înalți. Și așa petrecea, udandu-se de ploaie, arzandu-se de zăduf și inghetand de frig și vorbind poporului de două ori pe zi; iar hrană lui era lintea muiată și, că băutură, apă.
Și auzind părințîi din pustie, se minunau de străînă lui petrecere. Și au trimis la dansul că să vadă ce duh locuiește în el, zicând: "Pentru ce nu mergi pe calea părinților și altă cale nouă ai aflat? Deci, pogoară-te de pe stâlp și urmează viețîi pustnicilor". Și părințîi pustnici i-au învățat pe trimiși că, de se va arată nesupus, cu silă să-l tragă jos de pe stâlp, iar de va ascultă și de va voi singur să se pogoare, să-l lase pe el și să stea așa cum a început, cunoscând că este de la Dumnezeu. Deci, ajungând trimișîi soborului sfinților pustnici și spunându-i hotărârea lor, el îndată a pășit cu piciorul pe scară, vrând se se coboare. Dar trimișîi strigara: "Nu te pogora, sfinte părinte, ci petreci cum ai început. Acum știm că lucrul tău este de la Dumnezeu, Care de folos să-ți fie până la sfârșit".
Puterea cuvintelor lui, asprimea viețîi lui și strălucirea minunilor lui, marea lui iubire de oameni în suferință și înțelepciunea lui au întors la Dumnezeu un mare număr de necredincioși. Împărațîi Teodosie cel Tânăr (408-450) și Leon cel Mare (457-474) îi cereau sfatul și rugăciunile, împăratul Marcian (450-457) a îmbrăcât haine străine, că să-l poată auzi mai bine. Cu sfatul sau, Eudoxia împărăteasa s-a lepădat de rătăcirea lui Eutihie, pe care o cinstea, și foarte minunat a fost pentru toți oamenii din vremea lui. Și așa, a trăit Sfântul până în anul 459, când Domnul l-a chemat la El.
Dumnezeului nostru slavă!
Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre Mina, diaconul.
Ne-a spus nouă Gheorhe de la Rait de un frate cu numele Mina, care a fost diacon acolo. Că acesta a ieșit de la o slujba în lume și ce a pătimit nu am aflat, ci numai știu atât că a lăsat chipul călugăresc și a rămas în lume. Iar după ce au trecut multe zile, acesta a mers în cetatea lui Dumnezeu, Antiohia, și, când trecea prin Seleucia, a văzut de departe mănăstirea Preacuviosului Simeon Stâlpnicul și a zis întru sine: "Mă voi sui și voi vedea pe marele Simeon", că niciodată nu-l văzuse. Iar după ce a ajuns el la stâlp și s-a apropiat, dacă l-a văzut pe el Sfântul Simeon, îndată de la Dumnezeu s-a înștiințat că a fost călugăr și a avut slujba diaconiei. Și a chemat pe cel ce-l slujea, zicând: "Adu-mi foarfecele aici". Iar acela le-a adus. Zis-a Sfântul Simeon către slujitorul sau: "Bine este cuvântat Domnul, tunde-l pe acela", și-l arată cu degetul sau, că erau mulți stand pe lângă stâlp. Iar acesta, minunandu-se de cuvântul Sfântului și de frică mare fiind cuprins, deloc nu s-a împotrivit, cunoscând că Dumnezeu a descoperit starețului despre dansul. Iar după tunderea lui, i-a zis marele Simeon: "Fă rugăciune, diacone". Și făcând el rugăciune, Sfântul i-a grăit iarăși: "Să mergi la Rait, de unde ai ieșit". Iar el zicând: "Nu pot suferi rușinea de la părinți", Simeon iarăși i-a grăit lui: "Să mă crezi, fiule, că nu e nevoie să te rușinezi de această, că, te vor primi pe ține cu ochi blânzi și vor avea bucurie și veselie de a ta întoarcere. Și să știi fiule, că Dumnezeu va să facă semn cu ține, că să cunoșți că ți-a iertat ție păcatul acesta, că negrăită este bunătatea Lui".
Iar, după ce a venit la Rait, l-au primit părințîi cu mâinile întinse și l-au dus în Sfântul altar. Iar într-o Duminică, ducând el Preasfintele Daruri ale marelui Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus, și deodată, au început să-i curgă ochii lui. Și, din acest semn, au cunoscut părințîi, că l-a iertat pe el Dumnezeu de greșeală, după cuvântul Sfântului Simeon.
Dumnezeului nostru slavă!
Minunea Sfântului Simeon, cu un preot.
Un preot oarecare, șezând într-o zi în față bisericii, iată, un duh necurat a venit la dansul în chip de nor întunecat și înnegrit și s-a pus că un acoperământ pe capul lui și l-a lipsit de lumina și mintea lui i s-a luat și i s-au slăbit lui toate oaselem și nu putea să grăiască; și, întrând unii, l-au aflat pe el că pe un mort. Și a petrecut în boală aceea nouă ani, neputând a se întoarce pe sine pe altă parte, dacă nu-l întorcea pe el cineva. Și auzind rudele lui, cele despre Sfântul Simeon, au mers la Sfântul, ducându-l și pe el în pat și ajungând că la trei stadii de mănăstire, zăcea acolo. Iar Sfântul Simeon, stand la rugăciune, i s-a descoperit lui despre preotul acela. Și, la miezul nopțîi, a chemat Sfântul pe unul din ucenicii lui și i-a zis: "Ia din apă această și mergi degrabă și vei află acolo pe un preot purtat pe pat; să-l stropeșți cu apă această și să-i spui: Îți zice ție păcătosul Simeon, întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, școală-te și-ți lasă patul tău și vino la mine cu picioarele tale". Iar ucenicul, mergând, a făcut după cuvântul Sfântului. Și s-a sculat înaintea Sfântului. Și i-a zis lui Sfântul: "Școală-te, nu te teme, măcar de te-a și mâhnit pe ține diavolul nouă ani, ci iubirea de oameni a lui Dumnezeu nu te-a lăsat pe ține până în sfârșit să pieri. Că nu cu temere de Dumnezeu, ci și prea cu nedreptate ai stat în Sfântul altar și, mai înainte de a află adevărul, ai ascultat pe clevetitorii cei ce judecau în taină pe aproapele lor și fără de nici o vină asupreai pe unii, îndepărtându-i de împărtășirea Sfintelor Taine. Și această făcând, pe iubitorul de oameni Dumnezeu nu puțîn L-ai mâhnit. Drept aceea, se și întărise asupra ta diavolul. Ci iubirea de oameni a lui Dumnezeu și indurările Lui s-au înmulțit spre ține. Însă pe cei care te-au nedreptățit, mergând, îi vei află pe ei rugându-se ție, cu multă durere, să-i ierți; precum a făcut Dumnezeu milă cu ține, așa și tu să faci milă cu dânșîi, încă și țărână luând de aici, vei presară peste dânșîi". Și a ieșit preotul cu bucurie i-a poruncit lui Sfântul și îndată s-au vindecat și aceia, slăvind pe Dumnezeu.
Dumnezeului nostru slavă!
Despre tâlharul ce s-a pocăit lângă stâlpul Sfântului Simeon.
Un oarecare tălhar din Antiohia, Ionatan cu numele, pe mulți oameni îi ucidea pe drumuri și prin case, talhareste năvălind năprasnic prin sate și prin cetăți; și nimeni nu putea să-l prindă pe el, măcar că mulți îi pândeau calea, că era puternic și viteaz foarte, încât nimeni nu putea să-i stea împotriva. Deci, s-a pornit toată Antiohia și a trimis ostași că să-l prindă pe dansul, iar el neputând să se ascundă de dânșîi, că un leu fugind de la față celor ce-l goneau pe el, a alergat în ograda Cuviosului Simeon și, apucându-se de stâlp, că păcătoasă de picioarele lui Hristos, plângea cu amar. Deci Sfântul a strigat către dansul, de sus: "Cine eșți, de unde și de ce ai venit aici?" Iar el a zis: "Eu sunt Ionatan, tâlharul, cel ce am făcut toate răutățile și am venit aici, că să mă căiesc de păcatele mele". Acestea graindu-le el, iată au năvălit de la Antiohia ostașîi care-l goneau pe el, strigând către Cuviosul: "Da-ne nouă, părinte, pe vrăjmașul nostru, tâlharul, că, iată, și fiarele sunt gata în cetate să-l mănânce pe el". Răspuns-a lor fericitul Simeon: "Fiii mei, nu eu l-am adus pe el aici, cu Dumnezeu, Cel ce voiește pocăînță lui, l-a povățuit aici. Deci, de veți putea întru înăuntru, prindeți-l pe el, că eu nu pot să-l scot la voi, că mă tem de Acela Care l-a trimis la mine". Acestea auzindu-le ostașîi și neîndrăznind nu numai să între în ograda, ci nici cuvânt să zică împotriva, s-au întors cu teamă și au spus toate în Antiohia. Iar tâlharul a petrecut șapte zile lângă stâlp, căzând la rugăciune către Dumnezeu, mărturisindu-se și plângând cu plângere mare, cât și cei ce erau acolo, văzând pocăînță și plângerea lui se umileau. Iar după șapte zile, a strigat către Sfântul: "Părinte, îmi porunceșți să mă duc?" Iar părintele i-a zis: "Au, iarăși, la lucrurile tală cele rele, te vei întoarce?" Iar el a răspuns: "Ba nu, părinte, ci vremea mea a sosit". Și așa, vorbind cu dansul, și-a dat duhul sau la Dumnezeu. Iar ucenicii Sfântului Simeon, vrând să îngroape pe tălhar lângă ograda, iată mai marii oștilor veniră de la Antiohia după tălhar și începură a strigă: "Da-ne nouă, părinte, pe vrăjmașul nostru, de care toată cetatea s-a cutremurat". Răspuns-a Cuviosul: "Cel ce l-a adus pe el la mine, Acela în mulțime de oaste cerească a venit și l-a luat pe el la Sine, curățit prin pocăînță; deci nu mă tulburați pe mine". Acestea, auzindu-le acei dregători și văzând pe tâlharul mort, s-au înspăimântat și au lăudat pe Dumnezeu, Cel ce nu voiește moartea păcătosului. Și, întorcându-se, au spus în cetate cele de la Cuviosul au auzit și au văzut.