📅 2 Septembrie — Povestire din Everghinostii, despre fratele ce singur îşi cerea judecata.
Doi fraţi trupeşti s-au lepădat de lume. Dintre ei, unul ce şedea în muntele Eleonului, înfocându-se la inimă, într-o zi de mare umilinţă, s-a pogorât în Sfânta Cetate. Şi mergând la dregător i-a mărturisit lui păcatele sale, zicându-i: „Pedepseşte-mă după lege".
Iar dregătorul, minunându- se, a zis fratelui: „Cu adevărat, omule, pentru că tu singur ai mărturisit, eu nu îndrăznesc a te judeca pe tine mai înainte de judecata lui Dumnezeu, că poate te-a şi iertat."
Deci, ducându-se fratele, şi-a pus fiare la picioare şi la grumaji şi s-a încuiat pe sine în chilie.
Iar când venea vreodată cineva, şi-l întreba, zicând: „Cine ţi-a pus ţie, părinte, acest fel de fiare grele?", el răspundea : „Dregătorul."
Deci, mai înainte de sfârşitul său cu o zi, un înger, stând înaintea lui, i-au căzut îndată fiarele de la dânsul.
Şi a doua zi, venind cel ce slujea lui şi întrebându-l cine a dezlegat fiarele de pe dânsul, a răspuns: „Fratele, cel ce a dezlegat păcatele mele. Că s-a arătat mie ieri, zicând: lată, pentru răbdarea ta, s-au dezlegat toate păcatele tale. Şi s-a atins cu degetul lui de fiare şi îndată au căzut de la mine".
Şi acestea zicând, fratele a adormit numaidecât.
Dumnezeului nostru slavă!