📅 5 Septembrie

Întru această zi, cuvânt despre un tânăr ce a ferecat o cruce a unui patrician.

A fost un oarecare tânăr isteţ, ştiind a fereca din aur tot felul de podoabe.

Şi acestuia i-a poruncit un patrician să-i facă o cruce şi să o ferece cu pietre scumpe, ca să o dea pe ea la biserică. Şi, dându-i lui aurul, l-a slobozit.

Iar tânărul a cugetat, zicând: „Mare lucru este, cu adevărat, mântuirea patricianului, de vreme ce atâta aur a cheltuit la lucrul Domnului".

Şi a zis: „Deci, pentru ce n-aş adăuga şi eu aur la crucea aceasta, ca să iau plată? Ca să-mi socotească şi mie Hristos, ca pe cei doi bani ai văduvei aceleia?"

Şi gândind aşa, şi-a adăugat aurul său, zece galbeni. Iar după ce a făcut crucea, a adus-o patricianului, vrând să pună într-însa pietrele cele scumpe.

Şi a început senatorul a cumpăni crucea şi a descoperit în cruce mai mult decât aurul său.

Şi a zis tânărului: „De ce ai făcut această înşelăciune, că ai amestecat aurul cu ceva, vrând să ascunzi pentru tine o parte din aurul meu ?"

Atunci tânărul i-a spus lui tot adevărul şi a zis: „Însuşi Ştiutorul de inimi, Acela, ştie că nu am tăinuit aurul tău, ci şi pe al meu l-am adăugat. Că aşa mi-am zis: 0, cât bine a făcut patricianul sufletului său de a adus atâta avere lui Hristos Dumnezeu! Şi am zis: Voi adăuga şi eu aurul meu, ca să iau plată cu dânsul, ca să primească, adică, şi de la mine Hristos, cum a primit cei doi bani ai văduvei".

Deci, patricianul s-a minunat mult de aceasta şi a zis: „O, fiule, oare, aşa ai cugetat, ca să faci acest bun lucru?"

I-a zis lui tânărul: „Adevărat, stăpâne, precum ţi-am spus ţie".

Iar patricianul iarăşi a zis tânărului: „De vreme ce aşa ai cugetat şi toată buna ta avere ai dat-o lui Dumnezeu, voind să ai parte cu mine, iată, din ziua de astăzi, fiu al meu te voi face pe tine şi moştenitor a toată averea". Însă de aceasta se cade şi noi a proslăvi pe Dumnezeu, Acela ce dă răsplătire şi acum, în viaţa de aici, şi în veacul ce va să vie, celor ce aduc la Dânsul daruri cu dreptate agonisite".

Şi aşa, vieţuind cu dragoste în lume, mântuire şi-a câştigat.

Întru această zi, cuvânt pentru pocăinţă.

Într-o cetate a fost un episcop care, după reaua meşteşugire a diavolului, a căzut în desfrânare.

Deci, într-una din zile, făcându-se adunare în Biserică, neştiind nimeni de păcatul lui, după ce s-a adunat tot poporul, s-a mărturisit singur înaintea tuturor, zicând: „Eu în desfrânare am căzut".

Şi, intrând, şi-a pus omoforul său pe altar, zicând: „De acum eu nu mai pot să vă fiu vouă episcop".

Şi a strigat tot poporul cu plângere, grăind: „Păcatul tău asupra noastră să fie, părinte, numai tu să ne fii la episcopie".

Şi după multă rugăminte le-a zis lor: „De voiţi să rămân la episcopie, să faceţi ceea ce vă voi spune".

Şi a poruncit să încuie uşile cele de pe lături. Şi s-a aruncat pe sine lângă o singură uşă cu faţa în jos şi a zis către popor: „Să nu aibă parte de Dumnezeu acela care, ieşind, nu mă va călca pe mine cu picioarele!"

Şi au făcut după cuvântul lui. Iar când şi cel mai de pe urmă ieşea, a venit din cer glas, grăind: „Pentru smerenia lui cea multă, am iertat lui păcatul".

Şi, aceasta auzind, tot poporul a preaslăvit pe Dumnezeu.